image/svg+xml Loading
img
Parcul Natural Bucegi

Anunțurile Noastre

announcement_ad
15Sep 2023

Traseu tematic refăcut în turbăria de la Lăptici

Începând de astăzi traseul tematic al Turbăriei Lăptici este din nou accesibil, după mai multe zile de reparații și trudă. Degradarea lui este inevitabilă, datorată în mod special intemperiilor și ne cerem scuze pentru eventuale neplăceri create.

Turbăria Lăptici este una din cele 14 rezervații care se regăsesc pe teritoriul Parcului Natural Bucegi, fiind tinovul aflat la cea mai mare altitudine din România. Importanța lui este indiscutabilă, deoarece ocrotește o serie de elemente floristice nordice rare, unele chiar relicte, și o microfaună caracteristică mlaștinilor oligotrofe, deosebit de interesantă și variată. Aglomerările de mușchi Sphagnum formează aici o masă compactă, de 1 metru grosime și sunt sensibile la greutatea corpului uman.

Așadar vă rugăm să folosiți tot timpul poteca din lemn pentru deplasare. 


Vizualizări: 411